A**** V******* C*******
ReclamantD******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** B**************
PârâtRespinge ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, invocate de către pârâtă.Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A**** V******* C******* în contradictoriu cu pârâta D******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** B**************.Respinge, în consecinţă, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art. 396 alin. 2 Codul de procedură civilă.
Hotarare 325/2020 din 20.11.2020amâna pronunţarea la 20.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 (2) C.P.C.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020dispune suspendarea prezentei cauze raportat la art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă, până la solu?ionarea sesizării care face obiectul dosarului nr. 291/1/2020.
Incheiere suspendare din 12.03.2020termen pentru depunere acte
Incheiere de sedinta din 13.02.2020