Dosar 15/122/2019 din 08.01.2019

contestaţie act administrativ fiscal decizia 8237/31 10 2018


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15/122/2019
Data dosar:
08.01.2019
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal decizia 8237/31 10 2018
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta. Anulează Decizia nr. 8237/31.10.2018 emisă de Comisie asupra cererii nr. 681577/C/2005 depusă de reclamantă. Obligă pârâta să emită în beneficiul reclamantei Decizie de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul compus din construcţie, suprafaţa la sol 86 mp, arie desfăşurată 172 mp şi teren în intravilan, categoria curţi, cu suprafaţa de 86 mp, amplasat în mun. Giurgiu, cu valoare de piaţă/circulaţie estimată la 231.560 lei, la data prezentei. Onorariul cuvenit d-lui expert Oancea Paştin Viorel, în sumă de 2000 lei, asimilat ajutorului public judiciar acordat reclamantei, va fi plătit din fondul special Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în 15 de zile de la comunicare.

    Hotarare 54/2021 din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 09.02.2021 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână pronunţarea

    pronunţare la 16.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2021
  • Sedinta din data de 15.12.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat la data de 09.02.2021

  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    În baza art. 230, Cod. pr. civ., Din oficiu, Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 15.12.2020 la data de 09.02.2021, pentru când vor fi citate părţile

    Incheiere de sedinta din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză amână cauza la 03.11.2020

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 02.06.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    pentru administrarea probelor încuviinţate

    Incheiere de sedinta din 02.06.2020
  • Sedinta din data de 24.03.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Având în vedere declararea publică a continuării formei de protest constând în suspendarea activităţii de judecată ca parte a demersurilor pentru apărarea drepturilor personalului angajat recunoscute constituţional, legal şi prin reglementări internaţionale, pentru respectarea dreptului la apărare al părţii lipsă de la acest termen de judecată, va amâna cauza.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Admite cererea şi dispune scutirea reclamantei de plata onorariului de expert, ce se va achita după efectuarea lucrării, din fondul special al Ministerului de Justiţie. Cu drept de reexaminare

    Incheiere de sedinta din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 26.11.2019 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 25 februarie 2020

    Incheiere de sedinta din 26.11.2019
  • Sedinta din data de 01.10.2019 la ora 11:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 26.11.2019

    Incheiere de sedinta din 01.10.2019
  • Sedinta din data de 25.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi stabileşte termen la data de 1.10.2019

    Incheiere de sedinta din 25.06.2019
  • Sedinta din data de 11.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi stabileşte termen la data de 25.06.2019

    Incheiere de sedinta din 11.06.2019
  • Sedinta din data de 16.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Ia act de cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul ales al reclamantei. Amână cauza şi stabileşte termen la data de 11.06.2019, pentru refacerea procedurii de citare.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CFA2
  • Amână cauza

    Respinge excepţiile de necompetenţă materială şi funcţională a Tribunalului Giurgiu şi reţine cauza spre judecare. Fixează termen în şedinţă publică la 16 aprilie 2019, cu citare. Cu recurs odată cu fondul.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD