D**** T* V*****
InculpatÎn baza art. 336, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul DORCA VASILE, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, iar în baza art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 3 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau Primăriei Baia Mare – Direcţia Poliţia Locală, pe o perioadă de 75 de zile. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2020.
Hotarare 2936/2020 din 16.09.2020pentru deliberări
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2020pentru lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 19.06.2020În temeiul art. 64 alin. 5 din Decretul nr. 240 din 14.04.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 311 din 14.04.2020, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.