C**** T* D** I***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului COMAN DAN IOAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal (faptă comisă la data de 19.06.2019). În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 84 alin. 1 Cod penal, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în cuprinsul art. 85 alin. 1 lit. c-e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 83 alin. 4 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului asupra conduitei sale viitoare ?i asupra consecin?elor la care se expune conform dispozi?iilor art. 88 Cod penal, care prevăd că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea amânării, cu consecinţa aplicării şi executării pedepsei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. i Cod procedură penală, dispune păstrarea CD-ului, mijloc de probă în dosarul penal nr. 2475/P/2019, înregistrat în Registrul mijloacelor materiale de probă al Judecătoriei Baia Mare la poziţia nr. 188/2019. În baza 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 iunie 2020.
Hotarare 1667/2020 din 05.06.2020Stabileşte pronunţarea pentru data de 05.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2020În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă
- în baza Hotărârii nr. 6/11.03.2020 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Baia Mare
Incheiere de sedinta din 12.03.2020