Dosar 160/102/2019 din 28.01.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 160/102/2019
Data dosar:
28.01.2019
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta H. L. (cu CNP şi cu domiciliul) în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” (cu datele de identificare). Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a diferenţelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016 cuvenite defunctului Halip Ioan pentru perioada 01.10.2008 – 15.07.2009. La sumele mai sus arătate se va adăuga şi dobânda legală calculată începând cu data de 24.08.2018 şi până la data plăţii integrale a debitului. Respinge restul pretenţiilor reclamantei. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 3 mai 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 598/2019 din 03.05.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CFma8
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 03.05.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD