S**** B******
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul S**** B******, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S**** B****** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art.38 al. 2, art.39 alin. 1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 (una) lună închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În baza art.91, art.92 Cod pen. suspendă executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Arad şi fixează termen de supraveghere de 3 ani. În baza art.93 alin.1 Cod pen. impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. 2 Cod pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu. În baza art.93 alin. 3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Consiliul local al comunei Sepreuş, jud.Arad sau la Consiliul local al oraşului Ineu, jud.Arad. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. referitor la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse şi asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art.25 alin.3, art.397 Cod proc.pen., desfiinţează înscrisul reprezentând permis de conducere cu privire la care s-a întocmit Raportul de constatare nr.1052767/16.07.2018 (filele 30-38 dosar up), declarat fals În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.11.2019.
Hotarare 171/2019 din 14.11.2019T.14.11.2019 pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 17.10.2019