S**** H****** G***** & A********
PetentD******* G******* R******** A F********* P****** B***** – A************ J******** A F********* P****** M****
CreditorRespinge ca neîntemeiată cererea de repunere pe rol formulată de petentul SCPEJ H. G. & As. Men?ine suspendarea cererii de încuviin?are a interven?iei în procedura de executare silită dispusă prin încheierea din data de 20.12.2020, până când petentul î?i va îndeplini obliga?ia de a depune la dosar dovada comunicării titlului executoriu pentru care se solicită încuviin?area cererii de interven?ie. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu - Mure?. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 23 ianuarie 2020.
Incheiere suspendare din 23.01.2020amână judecarea cauzei; - emiterea unei adrese către petent, prin care i se va solicita ca, anterior următorului termen de judecată, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare în timbru în cuantum de 10 lei aferentă cererii de repunere pe rol, sub sanc?iunea suspendării cauzei în caz de neconformare, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Stabile?te termen de judecată la data de 23 ianuarie 2020. Cercetată în camera de consiliu ?i pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 20 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.01.2020În temeiul dispozi?iilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cererii de încuviin?are a executării silite, formulată de către petentul S.C.P.E.J. H., G. & A. la cererea creditoarei D.G.R.F.P. B – Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice M., împotriva debitoarei G. T., până când petentul î?i va îndeplini obliga?ia de a depune la dosar dovada comunicării titlului executoriu pentru care se solicită încuviin?area cererii de interven?ie, dovezile depuse vizând un alt titlu executoriu. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu Mure?. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, conform art. 402 Cod procedură civilă, azi, 20 decembrie 2019.
Incheiere suspendare din 20.12.2019amână judecarea cauzei; - emiterea unei adrese către petent, prin care i se va solicita ca, anterior următorului termen de judecată, să depună la dosar încheierea prin care a fost deschis dosarul execu?ional, încuviin?area executării silite, precum ?i dovada comunicării titlului executoriu către debitor, sub sanc?iunea suspendării cauzei în caz de neconformare, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Stabile?te termen de judecată la data de 20 decembrie 2019. Cercetată în camera de consiliu ?i pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019