E** F****** G***
IntimatD*** P******** V**** S**
Apelant Terţ popritM**** I*****
IntimatAdmite excepţia de perimare invocată din oficiu. Constată perimată cererea de apel formulată de apelanta terţ poprit SC D*** P******** V**** S**, împotriva încheierii civile nr. 3385/19.12.2018, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 16226/325/2018, în contradictoriu cu intimata creditoare E** F****** G***. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată la 27.11.2020, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1758/2020 din 27.11.2020În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul în arhiva Tribunalului Timiş până la stăruinţa părţii interesate în continuarea judecării. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2019.
Incheiere suspendare din 25.11.2019