A******** D* P********** N* 8 C********
ReclamantC********* M****
PârâtC********* R*****
PârâtAdmite, în parte, acţiunea astfel cum a fost formulată de către reclamanta xxxx , în contradictoriu cu pârâţii xxxxx. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 8.139,79 lei reprezentând contravaloarea întreţinere pentru perioada septembrie 2015-31 decembrie 2017, astfel cum a fost stabilit prin raportul de specialitate întocmit de către dna expert Badea Angela. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 4.026,55 lei reprezentând penalităţi de întârziere astfel cum au fost calculate prin raportul de specialitate întocmit în cauză de către dna expert Badea Angela, precum şi obligă pârâţii la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere în conformitate cu dispoziţiilor Legii nr 230/2007, în continuare de la data de 31.12.2017 si până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28 aprilie 2021.
Hotarare 4980/2021 din 28.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021pentru a se răspunde la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 17.02.2021pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 28.10.2020pentru a se lua cunostintă de continutul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.07.2020Suspendat în baza Decretelor 195/2020 şi 240/2020.
Incheiere suspendare din 29.04.2020fată de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.02.2020pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 20.11.2019