B***** E*********** J*********** C********* G*******
PetentR** R** S*
CreditorB****** P*** V*******
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc Gheorghe Cârciumaru. Încuviinţează executarea silită in dosarul execuţional nr. 524/2019 al petentului Biroul executorului judecătoresc Gheorghe Cârciumaru, la cererea creditorului RCS & RDS SA, împotriva debitorului B****** P*** V*******. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită prin toate formele de executare admise de lege în vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 334 din data de 18.01.2019, pronunţată de Judecătoria ARd în dosar nr. 17558/55/2018 pentru recuperarea sumelor de 297,13 lei, reprezentând debit restant, precum şi penalităţi contractuale în cuantum de 0,2% calculate începând cu data scadentă a facturilor până la data plăţii efective, 3165,01 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri şi 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 24 octombrie 2019.
Incheiere de executare silita 9352/2019 din 24.10.2019