K***** I***** I********** R* S*** - P*** R****** L****
ReclamantO***** N****** C****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la plata sumei de 1256,55 lei către reclamantă, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii din care suma de 1213,51 lei debit şi penalităţi în cuantum de 43,04 lei aferente debitului principal, calculate de la scadenţă şi până la data cesiunii, precum şi la plata, în continuare, a penalităţilor contractuale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data cesiunii, până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Respinge celelalte pretenţii, ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.09.2019.
Hotarare 3801/2019 din 11.09.2019