A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea formulată în conformitate cu dispoziţiile titlului X din C.pr.civ. de către reclamanta A****** L****** în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 euro echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând compensaţie întârziere zbor pentru cinci pasageri, precum ?i la plata dobânzii legale, conform art. 4 din OG 13/2011, de la data comunicării cererii de chemare în judecată – 26.09.2019 ?i până la data achitării integrale a debitului restant. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 378,15 lei, din care 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 178,15 lei reprezentând costuri de traducere. Executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 10.12.2019.
Hotarare 8204/2019 din 10.12.2019