M********* A************ V************** J******* C**********
Apelant PetentB**** A****** C******
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul Municipiul Arad – Direcţia de Venituri, împotriva sentinţei civile nr.538 din 06.02.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr.16368/55/2018, în contradictoriu cu intimata B**** A****** C******, şi în consecinţă: Schimbă această hotărâre în tot, în sensul că admite cererea petentului Municipiul Arad – Direcţia de Venituri, şi dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de total de 47.503,12 lei neachitată, aplicată prin procesele verbale de contravenţie intimatei B**** A****** C******, cu sancţiunea obligării acesteia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii efectuată în cadrul Primăriei Municipiului Arad, pe o durată de 300 de ore. Fără cheltuieli de judecată. D efinitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 09.09.2019.
Hotarare 584/2019 din 10.09.2019T 10.09.2019 faţă de lipsa de procedură cu apelantul Municipiul Arad - Direcţia venituri - Biroul juridic contestaţii
Incheiere de sedinta din 25.06.2019