M****** N*******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** M********
Intimat PârâtAdmite în parte, cu opinie majoritară, apelul declarat de reclamanta M.N. împotriva sentinţei civile nr. 1369 din 17.12.2018 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. 1635/100/2018 pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte contestaţia formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureş, şi în consecinţă dispune anularea Deciziei nr. 220611/18.06.2018 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Obligă pe intimata C.J.P. Maramureş să plătească apelantei reclamante M.N. suma de 800 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2019. Cu opinie parţial separată, în sensul admiterii în tot a apelului, schimbării în tot a sentinţei, admiterii în tot a acţiunii astfel cum a fost precizată, anulării deciziei de revizuire şi a deciziei de debit. C.M.
Hotarare 748/2019 din 17.05.2019Pentru efectuarea unei adrese către C.J.P. Maramureş.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019