P*** A***** L****
ReclamantI************ Ş***** J******* T********
PârâtRespinge ac?iunea civilă formulată de reclamantul Păun Adrian Liviu, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul ?colar Jude?ean Teleorman, ca nefondată. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată, astăzi 16.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor de către grefa instanţei.
Hotarare 669/2021 din 16.11.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului
Incheiere de sedinta din 02.11.2021Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Teleorman – complet contencios administrativ şi fiscal, invocată de părţile din litigiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Păun Adrian Liviu , în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Teleorman , în favoarea completului specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Teleorman. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă judecata cauzei. Înaintează dosarul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Definitivă. Pronunţată astăzi 28.05.2020 ,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 126/2020 din 28.05.2020Admite sesizarea. În temeiul dispoziţiilor art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit în prezenta cauză din data de 19 martie 2020 în data de 28 mai 2020, menţinând completul de judecată desemnat aleatoriu - C3 CAF. Se vor cita părţile pentru termenul din 28 mai 2020. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere hotărârea nr. 2/23.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor, potrivit căreia începând cu data de 27.01.2020 se suspendă activitatea judiciară a Tribunalului Teleorman, cu excepţia cauzelor urgente, se va amâna cauza şi se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului de litigii de muncă C7 –LM-AS, invocată de instanţă din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet de contencios administrativ şi fiscal. În temeiul art. 111 din ROIIJ, trimite cauza spre repartizare aleatorie între completele specializate de CAF. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.11.2019.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019