B***** E*********** J*********** C********* G*******
PetentR** R** S*
CreditorB***** E********
DebitorAdmite cererea formulată de B***** E*********** J*********** C********* G*******. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 558/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc Cârciumaru Gheorghe, la cererea creditoarei R** R** S*, împotriva debitorului B***** E********. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate formele prevăzute de lege, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 9628 din 22.11.2018 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 16056/55/2018, pentru plata sumei de 577,10 lei reprezentând debit restant precum şi penalităţi contractuale în cuantum de 0,2% calculate începând cu data scadentă a facturilor până la data plăţii efective, 3.143,72 lei reprezentând contravaloare despăgubire, 200,00 lei cheltuieli de judecată, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei azi, 24.10.2019.
Incheiere de executare silita 9419/2019 din 24.10.2019