S********* Î********* P************* A******* M******* P***** I****** G*******
ReclamantŞ***** G********* V*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantului, membru de sindicat, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data de 01.10.2011, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi salariale restante începând cu data de 01.11.2011 şi până la data plăţii efective. Respinge acţiunea privind acordarea acestor drepturi pentru perioada 01.09.2010-01.10.2001 ca fiind prescrise. Obligă pârâta să plătească Sindicatului cheltuielile de judecată de 100 de lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş.
Hotarare 2992/2019 din 25.06.2019