U******** M******
ReclamantP****** R**************
PârâtP****** I**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U. M. în contradictoriu cu pârâtul P. I. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul 227/828/2017 reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.07.2020.
Hotarare 3350/2020 din 21.07.2020Ia act că reclamanta U******** M****** solicită introducerea in cauză in calitate de pârât a numitului P****** I** , moştenitorul pârâtei Popescu Rodica. Pentru a da posibilitatea pârâtului P****** I** să formuleze apărări cu privire la pretenţiile reclamantei, Amână judecarea cauzei la 21.07.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2020
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Potrivit disp. art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 24.03.2020Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 24.03.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020