I******* E********
ReclamantM******* C*********
PârâtM***** P******
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta I******* E********, în contradictoriu cu pârâ?ii M******* C********* ?i M***** P******. Constată că reclamanta a cumpărat de la pârâ?i, imobilul format din casă de locuit ?i teren aferent în suprafa?ă totală de 2956 mp situat în com. Cerna, strada Bujorului, nr.4, jud.Tulcea. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru imobilul mai sus menţionat. Obligă pe pârâta M***** P****** la plata către stat, a sumei de 1075,58 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile pentru care reclamanta a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar solicitat. În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008, restul sumei de 1075,58 lei reprezentând cealaltă jumătate din cheltuielile pentru care reclamanta a beneficiat de scutire prin încuviinţarea ajutorului public judiciar solicitat, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Măcin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.
Hotarare 51/2021 din 19.02.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 19.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021Pentru a se depune certificatul fiscal de la Primăria com. Cerna, extras de carte funciară şi schiţe pentru imobilul în litigiu, precum şi dovada plăţii preţului vânzării imobilului în integralitate, instanţa,
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Pentru introducerea în cauză a numitei Naum Paulina (fostă Măntescu), în calitate de pârâtă, instanţa,
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Admite cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de reclamanta I******* E********. Acordă solicitantei reclamante, ajutor public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea asistenţei juridice şi a apărării, printr-un avocat numit, precum şi sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru raportat la obiectul acţiunii aşa cum a fost calificat, respectiv, pronunţare hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare- cumpărare. Se va face adresă către Baroul Tulcea în vederea desemnării unui avocat, în condiţiile art. 2 alin. 2 lit.”e” din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avoca?ilor pentru furnizarea serviciilor de asisten?ă judiciară în cadrul sistemului de ajutor public judiciar. Prezenta încheiere se comunică părţilor, iar conform dispoziţiilor art. 17 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013, orice persoană interesată va putea sesiza oricând instanţa care a încuviinţat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situaţia reală a celui căruia i s-a încuviinţat cererea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020În vederea soluţionării cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă, instanţa,
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept conform art. 412 alin. 1 pct.8 Cod pr. civ, rap. la art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020
Prorogă pronunţarea asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii. În baza art. 400 cod pr. civilă, repune cauza pe rol, apreciind că pentru a se putea pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii, se impune a se pune în discuţia părţilor, conform art. 78 alin 2 cod pr. civilă, introducerea forţată în proces a soţiei pârâtului M******* C*********, numita Naum Paulina (fostă Măntescu). Fixează termen pentru continuarea procesului în conformitate cu cele de mai sus, la data de 9 aprilie 2020, pentru când se vor cita părţile Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020În temeiul dispoziţiilor art.396 cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 22 ianuarie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020