R** & R** S*
ReclamantD**** G****** M******
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul DANDI GABRIEL MĂDĂLIN, având ca obiect cerere valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă, a sumelor de 2.252,52 lei, reprezentând contravaloare facturi scadente ?i neachitate, emise în perioada mai 2017 - octombrie 2017, 104,53 lei, reprezentând contravaloarea unui echipament EOC, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu ce-a de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa de timbru. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor po?tale. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Chişineu Criş ?i se va judeca la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 30 iulie 2019.
Hotararecameraconsiliu1297/2019 din 30.07.2019