C**** D******
PetentI** P******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C**** D****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PPHX nr. 382568 din 19.07.2019, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vălenii de Munte. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.07.2020.
Hotarare 544/2020 din 15.07.2020REZOLUŢIE din data de 15.04.2020 Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020, constată suspendarea de plin drept a cauzelor aflate pe rol, în şedinţa de judecată din data de 15.04.2020, pe durata stării de urgenţă instituite prin acest decret, urmând ca, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări de urgenţă, instanţa de judecată să ia măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor. Preşedinte, Lazăr Justine-Anca.-
Rezolutie din 15.04.2020În vederea administrării probelor, amână cauza la data de 15.04.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Vălenii de Munte, amână cauza la data de 19.02.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020