I****** E***
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat IURAŞCU EMIL. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 406/2017 a Tribunalului Galaţi (mandat de executare nr. 519/2017), dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Nedelcu Traian (delegaţie pentru asistenţă judiciară din oficiu nr. 3464/2019), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.11.2019.
Hotarare 1660/2019 din 04.11.2019Apreciind necesar si util solutionarii cauzei, revenirea cu adresa catre AJFP Galati, amana judecarea cauzei si acorda termen la data de 04.11.2019.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019