C**** I***
PetentÎn baza art. 587 alin.1 Cod procedură penală, rap. la art. 59 Cod penal din 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituţia României, admite propunerea de liberare condiţionată formulată comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Timişoara faţă de intimatul C**** I***, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 290/2017 emis de Tribunalul Timiş în temeiul sentinţei penale nr. 230/2017 a Tribunalului Timiş şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu (av. Burdulea Alexandra), din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2019.
Hotarare 2117/2019 din 20.06.2019