V******* T**** S**
PetentC******* N******** D* A*********** A I*************** R****** S*
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de către petenta V******* T**** S** în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, , cu privire la procesul verbal seria R19 nr. 0652017/22.10.2019. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 2.750 de lei aplicată în baza prevederilor art. art. 8 alin. (1) şi alin. (32) din OG nr. 15/2002 cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra necesităţii şi importanţei respectării legislaţiei în materie şi că în cazul nerespectării acesteia i se va aplica o sancţiune mai severă şi nu va mai beneficia de clemenţa instanţei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentinţe. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii.
Hotarare 5008/2020 din 02.10.2020Amână pronunţarea la data de 2.10.2020, cînd soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020termen acordat pentru administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 24.07.2020Constată suspendarea de drept a cauzei, având în vedere Decretul Preşedintelui Românei nr. 195/16.03.2020, în baza disp. art. 42 alin. 6 raportat la disp. art. 42 alin. 1 din Decret şi având în vedere Hotărârea CSM nr. 417/24.03.2020 prin care sunt puse în aplicare prevederile Decretului nr. 195/16.03.2020 şi Hot Colegiu de Conducere 18/25.03.2020 al Curţii de Apel Galaţi cu modificările ulterioare .