C** F****** T**** I** L********** J******* A* S* S********* 3* C***** S**
ReclamantV**** D** M****
PârâtO****** R********** C********* D* P* L**** T********* M********
IntimatSC NR.467 Respinge acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul CII F T I, în calitate de Lichidator judiciar al debitoarei SC S 3D C SRL, în contradictoriu cu pârâtul V D M, având ca obiect acţiune în răspunderea administratorului. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 26 Aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 467/2022 din 26.04.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 26.04.2022, iar potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022se vor emite adrese la Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Maramureş şi la Banca Transilvania SA
Incheiere de sedinta din 15.03.2022pentru a depune reprezentanta pârâtului înscrisuri în probatiune, acestea urmând a fi comunicate cu părţile
Incheiere de sedinta din 18.01.2022pentru administrare probe şi lipsa apărătorului pârâtului
Incheiere de sedinta din 16.11.2021pentru lipsa justificată a apărătorului pârâtului şi administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.10.2021pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 21.09.2021pentru a se solicita relaţii de la ORC şi citarea martorilor
Incheiere de sedinta din 08.06.2021pentru administrarea probaţiunii
Incheiere de sedinta din 11.05.2021termen acordat pentru administrarea probaţiunii. Stabileste în sarcina reclamantului să întocmească, depună si comunice lista cu întrebări pentru interogatoriul pârâtului, ce se va trimite apărătorului ales si să-si exprime pozitia procesuală fată de înscrisul depus de creditorul fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.03.2021termen acordat la cererea apărătorului pârâtului
Incheiere de sedinta din 16.02.2021pentru administrarea probaţiunii
Incheiere de sedinta din 19.01.2021pentru a se comunica notele scrise formulate de pârât reclamantului. Cu men?iunea pentru pârât să î?i indice şi domiciliul
Incheiere de sedinta din 08.12.2020dosar repartizat ciclic la Completul Falimente nr. 15
şedinţa camerei de consiliu: Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit de completul iniţial învestit pentru data de 19.11.2020 la NCPC Complet specializat Falimente nr. 6 la data de 08.12.2020 – NCPC Complet specializat falimente nr.15 fond, sala 78, orele 10:00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 octombrie 2020. PREŞEDINTE,
Incheiere de sedinta din 15.10.2020pt comunicarea precizărilor
Incheiere de sedinta din 24.09.2020Suspendat de drept în temeiul prevederilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 23/18.03.2020
termen solicitat de lichidator
Incheiere de sedinta din 27.02.2020termen solicitat de lichidator
Incheiere de sedinta din 14.11.2019pentru a se solicita lichidatorului să facă dovada notificării pârâtului cu privire la depunerea şi predarea documentelor contabile
Incheiere de sedinta din 26.09.2019pentru a se comunica notele scrise se va amana soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 20.06.2019ÎNCH. camera de consiliu Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător A W I D, în Dosarul nr. 1667/100/2015/a1*. Dispune repartizarea aleatorie a dosarului. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de azi, 23.05.2019.
Incheiere abtinere din 23.05.2019