Dosar 1675/86/2019* din 04.11.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1675/86/2019*
Data dosar:
04.11.2019
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 9:00

    Complet: C3F civil
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.12.2019.

    Hotarare 1237/2019 din 16.12.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 9:00

    Complet: C3F civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 16.12.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    Admite cererea de ab?inere formulată de doamna judecător Apostol Iordăchioaia Maria în dosarul nr. 1675/86/2019 * aflat pe rolul Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2019.

    Incheiere abtinere 403/2019 din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Logigan Anca în dosarul nr. 1675/86/2019 * aflat pe rolul Tribunalului Suceava. Trimite cauza spre o nouă repartizare aleatorie la arhiva Tribunalului Suceava - Secţia I civilă, cu blocarea completurilor C6F civil, C7F civil ?i C9F civil. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2019.

    Incheiere abtinere 402/2019 din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 11.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C1F civil
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Victoria Oana Daniela în dosarul nr. 1675/86/2019 * aflat pe rolul Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2019.

    Incheiere abtinere 398/2019 din 11.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD