I************ L**
ReclamantS***** L**** F*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâtul Sechei Liviu - Florin. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.465,48 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii de telecomunica?ii, suma de 132,64 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5 %/zi, calculate conform prevederilor contractuale. Respinge capătul de cerere vizând suma de 1.055,75 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel, în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 02 iulie 2020
Hotarare 267/2020 din 02.07.2020Suspendat de drept în baza Decretului Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind starea de urgenţă.
Rezolutie din 02.04.2020Pentru administrarea probaţiunii dispusă în cauză, stabileşte termen de judecată la data de 02.04.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020