N***** T****** C******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 476/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, privind pe inculpatul NEGREA TIBERIU-CIPRIAN, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prev. şi ped. de art. 336 al.1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penala. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul NEGREA TIBERIU-CIPRIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu astazi, 30.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 30.01.2020