A*** R**** I**** S**
PetentA****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* A********* F****** 4 T*****
IntimatA****** N******** D* A*********** F******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta A*** R**** I**** S** în contradictoriu cu intimata A****** N******** D* A*********** F******-Directia Generala Antifrauda Fiscala 4 Targu Jiu, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria DGAF nr. 0120464/14.06.2019 ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 16.07.2020.
Hotarare 1271/2020 din 16.07.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2020 în baza Hotărârilor nr. 2 din data de 22.01.2020, nr. 4 din data de 07.02.2020 şi nr. 5 din data de 03.03.2020 ale Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, complet civil 7, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus, începând cu data de 22.01.2020 suspendarea activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia următoarelor cauze cu caracter urgent: cauzele penale în care sunt implicate persoane private de liberate, cauzele penale în care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, ordonanţele preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de emitere a unui ordin de protecţie, cererile de punere sub interdicţie, cererile având ca obiect internare medicală nevoluntară, cererile având ca obiect curatelă, cererile de acordare a personalităţii juridice, cererile de încuviinţare a executării silite, precum şi cererile de ajutor public judiciar şi celelalte incidente procedurale ivite în cadrul cauzelor stabilite ca fiind urgente, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, instanţa, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele cu caracter urgent, va amâna judecarea cauzei la data de 05.03.2020, sala 1, ora 11:00, complet civil 7 pentru când se citează intimata, petenta având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de petent în vederea respectări dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019