D******* M********
ReclamantJ**** E****
PârâtC*** M****
PârâtC*** M******
PârâtB*** G*******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect îndreptarea hotărârii, formulată de reclamanta D. M. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în S.C. nr. 3103/07.08.2020 având ca obiect succesiune, în sensul de a se men?iona în mod corect în considerentele, dispozitivul ?i minuta Sentin?ei: Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la numele defunctei C.M.?i cuantumul sumei datorată cu titlu de sultă către pârâta B.G. Se vor men?ine restul dispozi?iilor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.11.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.11.2020Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect succesiune, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta D. M. în contradictoriu cu pârâţii J. E., C. M., C. M., B. G., C. A., C. F. şi I. E.. Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei C. G. M.. Constată că, prin Titlul de Proprietate nr. 164947/30.03.1995 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din jud. Bacău, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren arabil de 1 ha. şi 5000 m.p. – T60 P1084/14, situată în extravilanul com. Filipeni, jud. Bacău, către următorii succesibili ai defunctei C. G. M.: - numitul C. D. (fratele defunctei, decedat la data de 06.04.2017), avându-i ca succesibili pe pârâtele C. M. (în calitate de soţie supravieţuitoare), C. M. (în calitate de fiică) şi B. G. (în calitate de fiică); - numitul C. V. (fratele defunctei, decedat la data de 30.12.2002), avându-i ca succesibili pe pârâţii C. A. (în calitate de fiu) şi C. F. (în calitate de fiu); - numitul G. G. (fratele defunctei, decedat la data de 24.04.1998), având-o ca succesibilă pe pârâta I. E. (în calitate de fiică); - pârâta J. E. (sora defunctei); - numita B. A. (sora defunctei, decedată la data de 27.04.2014), avându-o ca succesibilă pe reclamanta D. M. (în calitate de fiică). Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la suprafaţa de teren de 1 ha. şi 5000 m.p. – T60 P1084/14, situată în com. Filipeni, jud. Bacău şi atribuirea lotului, după cum urmează: 1. atribuie în natură reclamantei D. M. lotul nr. 1, în valoare de 6490 lei, compus din: - suprafaţa de teren arabil de 1 ha. şi 5000 m.p. – T60 P1084/14, situată în extravilanul com. Filipeni, jud. Bacău, înscrisă în T.P. nr. 164947/30.03.1995 eliberat pe numele defunctei C. G. M., în valoare de 6490 lei, astfel cum a fost identificată pe Planul de amplasament – anexă la raportul de expertiză topo întocmit de expert Butnaru Mihai (f. 116 vol. II). Pentru egalizarea loturilor, obligă: - reclamanta să plătească pârâţilor C. A. şi C. F. (împreună) suma de 1298 lei, cu titlu de sultă; - reclamanta să plătească pârâtei B. G. suma de 1298 lei, cu titlu de sultă. Obligă în solidar pe pârâţii C. A. şi C. F. la plata către reclamantă a sumei de 227 lei, reprezentând cota de 1/5 din cheltuielile de judecată (taxă de timbru şi onorariu avocat). Obligă pârâta B. G. la plata către reclamantă a sumei de 227 lei, reprezentând cota de 1/5 din cheltuielile de judecată (taxă de timbru şi onorariu avocat). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.08.2020.
Hotarare 3103/2020 din 07.08.2020Amână pronunţarea la data de 07.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.07.2020Amână pronunţarea la data de 24.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2020Suspendat de drept conform Decretului 195/2020.
Incheiere suspendare din 10.04.2020Amână cauza la data de 10.04.2020 pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.03.2020Amână cauza la data de 06.03.2020, ora 09:00, sala 3, pentru emiterea unor adrese către B.L.E.T. şi către experţi.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Respinge ca rămasă fără obiect cererea având ca obiect ajutor public judiciar, formulată de reclamanta D.M. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11.12.2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Amână cauza la data de 15.01.2020, pentru a face dovada achitării onorariului provizoriu de expert
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Amână cauza la data de 20.11.2019 în vederea efectuării unei adrese către expert.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019Respinge excep?ia conexită?ii, ca neîntemeiată. Termen pentru continuarea judecă?ii: 23.10.2019, ora 9,00, C17, cu citare păr?i. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată la 25.09.2019 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Amână pronun?area în cauză asupra excep?iei conexităţii pentru data de 25.09.2019, pentru când solu?ia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei . Pronunţată în data de 18.09.2019 prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mojlociea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019Amână cauza la data de 18.09.2019, pentru a fi depus certificatul de evidenţă fiscală
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Amână cauza la data de 05.06.2019 pentru ca părţile să ajungă la o tranzacţie
Incheiere de sedinta din 08.05.2019