S****** C* O*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6465/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Săftoiu Octavian, trimis în judecată, in stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 din C.penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Săftoiu Octavian. Cu drept de contesta?ie in termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.09.2019