C****** C***********
Contestator InculpatÎn baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat Ciobanu Cosmin Fabian împotriva Încheierii nr. 51 din 21.09.2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Penală în dosarul nr. 1690/40/2019 . Desfiinţează în totalitate încheierea nr. 51 din 21.09.2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Penală în dosarul nr. 1690/40/2019 şi, în rejudecare: În temeiul art. 227 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani privind pe inculpatul Ciobanu Cosmin Fabian. Conform art. 243 alin. 1 Cod procedură penală, art. 227 alin. 2 raportat la 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. b, art. 215, art. 2151 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, de la 23.09.2019 până la 21.11.2019 inclusiv, faţă de inculpatul Ciobanu Cosmin Fabian sub aspectul infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prev. de art. 195 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal. Conform art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii: a) să se prezinte la organul de urmărire penala, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de camera preliminara sau la instanţa de judecata ori de cate ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fata căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat. Conform art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabila a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 Cod procedură penală, organul de poliţie anterior menţionat are obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanţa de judecată (în cursul judecăţii). Conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, măsura va fi comunicată inculpatului, Biroului de Supraveghere Judiciară din cadrul Serviciul Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, Direcţia Generală de Evidenţă a Paşapoartelor Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Ciobanu Cosmin Fabian de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16/UP emis la 21 septembrie 2019 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani – Secţia Penală – dosar nr. 1690/40/2019, dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare de la primă instanţă şi contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 23.09.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 56/2019 din 23.09.2019