S********* L**** D** Î********* M********
ReclamantŞ***** G********* "********* I******* B*** M***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul S********* L**** D** Î********* M********, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ivasicu” Baia Mare. Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească membrului de sindicat T. E. D. diferenţa de drepturi salariale dintre sumele efectiv plătite aferente activităţii prestate în regim de plata cu ora şi cele ce se cuvin ca urmare a luării în considerare la determinarea venitului salarial lunar a gradaţiei de merit, aferent perioadei 01 ianuarie 2017-30 iunie 2017, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă. Respinge cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramure?. Pronun?ată azi, 13 noiembrie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Hotarare 1115/2020 din 13.11.2020Amână pronunţarea soluţiei la data de 13.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2020În temeiul art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă, Suspendă judecarea cererii formulate de către reclamantul S********* L**** D** Î********* M********, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare, până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 41/2019, aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării apelului, recursul urmând a se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia I Civilă, cu sediul în Baia Mare, str. Crişan nr. 3 jud. Maramureş. Pronunţată în şedinţa publică de azi 06.12.2019.
Incheiere suspendare din 06.12.2019