M****** G***** A*****
PetentI************ D* P****** J******* I***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Merschi George-Adrian, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PISX nr. 0342209 întocmit la data de 22.04.2019 de I.P.J.Iaşi – Poliţia Municipiului Paşcani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.07.2020.
Hotarare 787/2020 din 01.07.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 01.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 412 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă raportat la Anexa nr. 1, art. 42, alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, instanţa constată suspendarea de plin drept a prezentei cauze pe durata decretării stării de urgenţă.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020Amână cauza la data de 02.04.2020
Incheiere de sedinta din 30.01.2020