I***** D*** F****** A*
ReclamantG********** M***** C******
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I***** D*** F****** A*, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la INTRUM ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul GRIGOROVICI MIRCEA-CĂTĂLIN. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 430,63 lei, compusă din: ? suma de 364,61 lei debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate; ? suma de 66,02 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate conform prevederilor contractuale; Respinge cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata sumei de 693,34 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă pârâtul să plătească creditoarei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept, potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, eventuala cerere de apel urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată azi, 17.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu53/2020 din 17.06.2020Având în vedere dispozi?iile art.3 din Decizia nr. 8 din 11.03.2020 emisă de Pre?edintele Judecătoriei Săveni, prin care au fost stabilite cauzele ce se judecă în perioada 16.03 - 30.04.2020, conform Anexei 1 la respectiva decizie; În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 emis de Pre?edintele României, prin care s-a instituit starea de urgen?ă începând cu data de 16.03.2020, pentru o perioadă de 30 de zile, judecata în prezenta cauză este suspendată de drept până la încetarea stării de urgen?ă.