S********* Î************* P************* P*** I** N***** B**** - Î* N***** M******** D* S******* V***** E***** V**** R****** F******* M****** B**** M******* Ş***
Apelant ReclamantI************ Ş***** J******* B****
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă, în tot, Sentinţa civilă nr. 1509 din data de 05.11.2018 pronunţată de Tribunalul Buzău – Secţia I Civilă. Admite, în parte, acţiunea precizată. Obligă intimatul pârât I************ Ş***** J******* B**** la acordarea majorării salariale de 15% pentru complexitatea muncii pentru perioada 01.04.2018 – 31.12.2018, către membrii de sindicat ai apelantului reclamant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău - Vasile Elena, Voicu Rodica, Fulgeanu Mirela, Baciu Maricica, Stoica Adrian, Lazăr Paul, Oprea Daniela, Tăbărcă Dan, Miron Tatiana, Dobromir Afrodita şi Gheorghe Mădălina Alina. Obligă intimatul pârât I************ Ş***** J******* B**** la plata diferenţelor salariale ca urmare a acordării majorării salariale de 15% pentru complexitatea muncii pentru perioada 01.04.2018 – 31.12.2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective către membrii de sindicat ai apelantului reclamant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău - Vasile Elena, Voicu Rodica, Fulgeanu Mirela, Baciu Maricica, Stoica Adrian, Lazăr Paul, Oprea Daniela, Tăbărcă Dan, Miron Tatiana, Dobromir Afrodita şi Gheorghe Mădălina Alina. Respinge acţiunea formulată de apelantul reclamant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „Prof. Ion Neacşu” Buzău în numele membrilor de sindicat Dumitru Gheorghe şi Vasile Costin, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2019.
Hotarare 1764/2019 din 06.06.2019Pentru a se depune la dosar înscrisuri referitoare la acordarea sporului de complexitate pentru membrul de sindicat Vasile Costin, acordă termen în continuare la data de 6 iunie 2019, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Având în vedere precizarea făcută de apărătorul apelantului reclamant în sensul că faţă de înscrisurile depuse azi la dosar primul capăt al cererii de chemare în judecată a rămas fără obiect, aceasta reprezentând o renunţare în parte la pretenţiile formulate, pune în vedere acestuia să depună în scris această precizare pentru a fi comunicată şi părţii adverse şi amână judecata cauzei la 30 mai 2019, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.04.2019.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019