A******** D* P********** "********** - Z*** C* L*****
ReclamantM********* S***** G******* P*** P*****
PârâtHotărăşte : Respinge excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI „EVERGREEN" - ZONA CU LIVEZI, împotriva pârâtei M********* S***** G******* P*** P*****. Obligă pârâta să comunice reclamantei informaţiile de interes public ce fac obiectul cererii formulate de reclamantă şi înregistrată la pârâtă sub nr. 61/71427/04.11.2019. Respinge celelalte pretenţii formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata sumei de 900 lei către reclamantă - cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi - 12 martie 2020.
Hotarare 232/2020 din 12.03.2020Amânat pronunţarea la data de 12 martie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2020Amânat pentru ca pârâtul să lămurească anumite inadvertente cu privire la două cereri ale reclamantei.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Amânat având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna nr.1/29.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, în contextul modificărilor aduse Legii nr 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020