Dosar 1709/30/2019 din 12.04.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1709/30/2019
Data dosar:
12.04.2019
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILA
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NLP/PI
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta SC Baggi Mecanica SRL în contradictoriu cu pârâta SC Carpat Casting SRL sens în care obligă pârâta la plata sumei de 240.112,71 lei, precum şi la plata dobânzii penalizatoare aferente fiecărei rate lunare de câte 20.009,39 lei, calculată de la scadenţa fiecărei rate, începând cu data de 04.10.2017 (scadenţa primei rate) şi până la plata integrală a debitului. Obligă pârâta SC Carpat Casting SRL la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei, reprezentând onorariu de avocat şi la plata sumei de 440 lei cheltuieli de transport. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; apelul se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art. 396 al. 2 NCPC, azi data de 02.10.2019.

    Hotarare 847/2019 din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NLP/PI
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţaea hotărârii la data de 02.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 01.07.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NLP/PI
  • Încheiere

    Încuviinţează administrarea probei cu interogatoriul pârâtei; dispune comuncirea către acesta a întrebărilor formulate, punându-i-se în vedere să depună răspuns în scris, până la termenul fixat.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD