B***** M***** C******
InculpatÎn temeiul art. 348 C.p.p. rap.la art. 207 alin 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului Bogdan Mihnea-Ciprian - trimis în judecată pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p. ,raportat la art. 43 al.5 C.p. Menţine măsura controlului judiciar luată prin Ordonanţa emisă la 19.09.2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3947/P/2019. În temeiul art.215 alin.1 C.pr.pen. pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului respectarea, în continuare, a următoarelor obligaţii : a) să se prezinte la Judecătoria Tg.Jiu şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Tg.Jiu şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul I.PJ. Gorj - Serviciul de investigaţii criminale conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătorului de Camera Preliminară din cadrul Judecătoriei Tg.Jiu ori a Judecătoriei Tg.Jiu . e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de trai; g) să nu se apropie de persoana vătămată Ghiţan Andrei Alexandru cu domiciliul în oraşul Tismana,judeţul Gorj,martorii Crăsnaru Laura Cristina,Chiţimia-Tudor Narcisa Alexandra şi Vlăduţ Gheorghe Ciprian şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale. Potrivit disp. art. 214 alin. 3 Cod procedură penală, inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor ce le revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de Biroul Supraveghere Judiciară din cadrul I.PJ. Gorj - Serviciul de investigaţii criminale, conform prevederilor art. 83 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educa?ionale ?i a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 h de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.11.2019,orele 12,55.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata178/2019 din 13.11.2019