O****** N******* A* R********** C*********
ReclamantG**** T*********** S*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul O****** N******* A* R********** C********* formulată împotriva pârâtei G**** T*********** S*****. Dispune dizolvarea pârâtei G**** T*********** S*****, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi sub nr.J51/472/2006, CUI 18923181. Dispune înregistrarea prezentei sentinţe în registrul comerţului. Dispune comunicarea prezentei sentinţe Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu apel în 30 de zile de la publicarea prezentei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, care se va depune la Tribunalul Călăraşi. O copie a apelului va fi depusă şi la oficiul registrului comerţului pentru menţionare în registru. Pronunţată în data de 24 iulie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 504/2019 din 24.07.2019pentru ca pârâta să depună la dosar dovezi privind îndeplinirea condiţiilor de legale de funcţionare a societăţii, acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 11.06.2019La cererea formulată de către apărătorul pârâtei, se acordă un nou termen pentru efectuarea demersurilor necesare la Registrul Comerţului.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019pentru ca pârâta să ia la cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată şi pentru a-şi formula apărarea, acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 26.03.2019