M********* D**
PetentM****** J**** A****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul MD, în contradictoriu cu intimatul-contravenient MJA privind înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în serviciul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei procesul verbal de contravenţie, seria JO XXXXîncheiat de JANDARMERIA ROMÂNA- INSPECTORATUL DE JANDARMI MEHEDINTI în cuantum de 50 lei, cu 3 ore muncă în folosul comunităţii. Intimatul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Dej. Pronunţată astăzi, 10 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 834/2019 din 10.09.2019