D*** T*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, cu privire la adeverinţa emisă de SC Nuclearelectrica SA, în sensul că valorificarea priveşte veniturile brute menţionate în aceasta, mai puţin suma de 242.565 lei, acordată în luna noiembrie 2000 ca parte din venitul total brut lunar. Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată în primă instanţă la 450 lei. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23.07.2020.
Hotarare 1871/2020 din 23.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.63 alin.11 din Decretul nr.240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, modificată şi completată prin Hotărârea nr.10 din 30.03.2020 şi Hotărârea nr.12 din 24.04.2020, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 07 mai 2020, pentru când se citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020