A****** L******
ReclamantA** F*****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei în cuantum de 250 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând compensaţie, şi a dobânzii legale calculate asupra echivalentului în lei a sumei în cuantum de 250 euro la data plăţii, calculată începând cu data de 13.04.2019 şi până la achitarea integrală a compensaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 95 lei, din care 50 lei constând în taxă judiciară de timbru şi 45 lei constând în cheltuieli traducere. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 06.02.2020. ERATĂ: Din eroare, la copierea minute în sistemul informatizat ECRIS a fost lipită soluţia din dosarul nr. 17263/94/2019, în loc de soluţia din dosarul nr. 17253/94/2019, drept pentru care s-a întocmit această erată, soluţia din dosarul nr. 17253/94/2019 fiind următoarea: Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâtă. Respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Ilfov. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.02.2020
Hotarare 767/2020 din 06.02.2020Amână pronunţarea la data de 06.02.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020