C**** (***** R***** E**** P*** S********* N******* "*** L***
ReclamantD******* G******* D* P****** A M*********** B********
PârâtD******** I***** M****** P*** S********* N******* "*** L***
ReclamantG******* M**** I**** P*** S********* N******* "*** L***
ReclamantN****** R*** M**** P*** S********* N******* "*** L***
ReclamantRespinge acţiunea în contencios administrativ introdusă de reclamantul Sindicatul Naţional „Pro Lex”, în numele şi pentru membrii de sindicat Curea (fostă Roibu) Elena, Drăgotescu Iustin Mădălin, Gheorghe Mihai Ionuţ, Nedelcu Radu Mihai, Valcan Sebastian, în contradictoriu cu instituţia publică pârâta D******* G******* D* P****** A M*********** B********. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 15 Iunie 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia Civilă, Complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 158/2020 din 15.06.2020Amână pronunţarea la data de 15 06 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2020, la Tribunalul Argeş – Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2020Termen preschimbat la data de 12 06 2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat în cauză la data de 13 Martie 2020. Stabileşte noul termen de judecată la data de 12 06 2020, sala 3, ora 8:30, pentru când vor fi citate părţile cu menţiunea că a fost preschimbat termenul de judecată. Se menţin dispoziţiile din ultima încheiere. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 12 Martie 2020, la Tribunalul Arge? – Secţia Civilă, Completul specializat de contencios administrativ şi fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână judecarea cauzei la 13 03 2020. Se comunică notele scrise depuse de reclamanţi instituţiei pârâte. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 01 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020Revine cu solicitarea către reclamanţi, prin sindicat, de a se arăta în clar dacă nivelul maxim la care se referă în cererea de chemare în judecată este cel acordat în cadrul MAI sau cel acordat în cadrul instituţiei publice pârâte. Se solicita reclamanţilor, prin sindicat, să limiteze răspunsul exclusiv la această solicitare. Se comunica pârâtului notele depuse de reclamant cu menţiunea de a depune înscrisuri din care să rezulte nivelul maxim al salariului acordat in cadrul instituţiei funcţionarilor publici care îndeplinesc funcţii similare cu cele îndeplinite de reclamanţii din prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 31 01 2020. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 11 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 22.11.2019Amână judecarea cauzei la 22 11 2019. Pune în vedere reclamanţilor necesitatea de a răspunde apărărilor formulate de instituţia publică pârâtă, în sensul de a arăta, în clar, dacă drepturile solicitate la nivele maxim se referă la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare în cadrul MAI sau în cadrul Directiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. De asemenea, sa arate dacă drepturile salariale în perioada de referinţă au fost stabilite la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare în cadrul instituţiei pârâte. Se pune în vedere ambelor părţi să arate opinia privind suspendarea judecăţii în baza art. 520 alin.4 c.pr.civ. pâna la soluţionarea sesizării dispuse în dosar nr. 448/98/2018 şi pâna la soluţionarea sesizării ce formează obiectul dosarului nr. 1787/1 /2019 al ICCJ. Se citează părţile care nu au termenul în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 10 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 25.10.2019