A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta A****** L******, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NA?IONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A.. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 800 euro (echivalentul a 3.787,20 lei la cursul oficial de schimb valutar afi?at de B.N.R. în data de 16.09.2019), reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului RO 332 din data de 26.10.2018 ?i a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, începând cu data de 17.04.2019 ?i până la data plă?ii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.352,32 lei, 200 reprezentând taxă judiciară de timbru, 196,70 lei reprezentând cheltuieli de traducere, iar 955,62 lei reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 29.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 374/2020 din 29.01.2020Amână pronunţarea la data de 29.01.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 14.01.2020, în sedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020