T**** B** S*
ReclamantB**** G******
PârâtB**** V*******
PârâtC**** D*****
PârâtC**** G*******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta T**** B** S*, în contradictoriu cu pârâţii B**** G******, B**** V*******, C**** D*****, C**** G*******, CONSTANTIN GHEORGHE, CONSTANTIN VALERIU, CROITORU MĂDĂLIN IULIAN, CUCU LILICĂ IULIAN, DOGARU NICUŞOR, FILIPOIU AUREL, GHILINTA ŞTEFAN, ION GAVRILA, IORDACHE MARIAN, LICA EUGEN, MIHAILA CĂTĂLIN LAURENTIU, TRANDAF IONUT GABRIEL, VASILE GHEORGHE, ZAHIU VASILE, MANEA NECULAI, SERBAN CASINEL, toţi reprezentaţi de către SINDICATUL ŞOFERILOR DIN SC TRANSBUS SA BUZĂU. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 71/114/2019 al Tribunalului Buzău, reprezentând onorariu avocat astfel cum a fost redus de instanţă. Ia act că nu s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Buzău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 13.11.2020.
Hotarare 5305/2020 din 13.11.2020Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 13.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 30.10.2020, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020incuviinteaza cererea de amanare formulata de parat
Incheiere de sedinta din 03.09.2020pentru a se depune la dosar inscrisuri
Incheiere de sedinta din 28.05.2020În temeiul prevederilor art. 42 alin. 1 şi 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, al prevederilor art. 1 din Hotărârea nr. 257/17.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători şi al prevederilor Hotărârii nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Ploieşti, constată cauza suspendată de drept pe durata stării de urgenţă. În temeiul prevederilor art. 42 alin. 1 şi 8 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, la încetarea stării de urgenţă se va dispune din oficiu repunerea pe rol a cauzei.
Rezolutie din 19.03.2020