V******* M***** -******* L* A** T*** V*** S* R******** V*
ReclamantI************ D* P****** J******* V************ A**** E******** S* S******** P**********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Vîlcioiu Marian-Cătălin în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 95, jud. Vâlcea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti, cererea de recurs urmând a se depune la sediul Tribunalului Vâlcea, în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.10.2020.
Hotarare 1005/2020 din 30.10.2020Amână pronunţarea la data de 30 octombrie 2020, urmând ca pronunţarea să se facă potrivit art.396 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2020Pentru a se reveni cu adresă la I.P.J.Vâlcea, amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.07.2020Respinge cererea de suspendare. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la sediul Tribunalului Vâlcea. Suspendă de drept, în baza art.42 alin.6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României din data de 16.03.2020 cauza având ca obiect anulare act administrativ. Pronunţată în şedinţa publică din 14.04.2020, la Tribunalul Vâlcea.
Incheiere finala dezinvestire 10/2020 din 14.04.2020Se revine cu adresă la intimat şi acordă termen la data de 14 aprilie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020Amână cauza la data de 3 martie 2020 pentru ca pârâtul să precizeze în concret motivele faţă de care au emis dispoziţia contestată.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amână cauza la data de 21 ianuarie 2020 pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoştinţă de înscrisurile comunicate la acest termen.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019