S* E******* A*** E** S**
ReclamantS* A***** M**** S**
PârâtF***** A****** A***
PârâtRespinge solicitarea, privind pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri de expedient referitor la tranzacţia intervenită între reclamantul XXX şi pârâta XXX. Respinge cererea formulată de reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâta XXX, ca rămasă fără obiect. Admite, cererea formulată şi modificată de reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâta XXX. Obliga societatea XXX la suma de 51.507, 37 lei, reprezentând penalităţi de întârziere neachitate. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.12.2021.
Hotarare 13581/2021 din 03.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 03.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2021Amână pronunţarea la data de 19.11.2021, pentru când pronunţarea se va realiza potrivit art. 396 alin. (2) C.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2021Amână pronunţarea la data de 05.11.2021. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2021Admite cererea de amanare formulata de reprezentantul reclamantei
Incheiere de sedinta din 17.06.2021pentru îndeplinirea dispozi?iilor instantei
Incheiere de sedinta din 01.04.2021pentru depunerea tranzac?iei in format electronic (Word)
Incheiere de sedinta din 04.02.2021Pentru a se calcula penalită?ile faţă de S* A***** M**** S**.
Incheiere de sedinta din 26.11.2020pentru ca partile sa incheie negocierile pentru solutionarea amiabila a cauzei
Incheiere de sedinta din 13.08.2020Suspendat de drept în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr.195/2020
Incheiere suspendare din 14.05.2020pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020prin învoiala părţilor.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019