U*** A*** S**
ReclamantE*** P**** D* I***** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta , în contradictoriu cu pârâta ca fiind întemeiată şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata sumei de 4.053,74 lei reprezentând debit restant. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data de 02.11.2018, data scadenţei facturii şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata sumei de 200 lei în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj în termen de 30 zile de la comunicare, apelul şi motivele urmând a fi depuse la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, în temeiul art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.10.2019.
Hotararecameraconsiliu12266/2019 din 17.10.2019