R******** C*********
ContestatorR********* B***
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul RIZGAITU CONSTANTIN în contradictoriu cu intimata R********* B*** SA, astfel cum a fost precizată la termenul din 04.10.2019. Dispune îndreptarea încheierii emise la data de 29.05.2019 de executorul judecătoresc LĂPĂDAT NICOLAE, din cadrul BEJ LĂPĂDAT NICOLAE, în dosarul de executare silită nr. 618/E/2013 şi a actelor de executare subsecvente în sensul că valoarea creanţei deţinută de contestatoarea R********* B*** SA împotriva debitorului intimat RIZGAITU CONSTANTIN, la data emiterii încheierii, era de 5296,83 euro în loc de 6077,24 euro. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată la data de 20.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 646/2021 din 20.09.2021Amână pronunţarea la data de 20.09.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată la data de 13.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2021pt ca reprezentantul intimatei să depună actul adiţional încheiat la 13.11.2009, în vederea punerii în discuţie a obiecţiunilor
Incheiere de sedinta din 10.05.2021pt a se comunica răspunsul la obiecţiuni către părţi, în vederea observării
Incheiere de sedinta din 12.04.2021pt a se reveni cu adresă către expert să răspundă la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 01.03.2021pt a se emite adresă către expert să răspundă la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 07.12.2020pt observarea obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate de intimată. Respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului
Incheiere de sedinta din 28.09.2020pentru ca părţile să observe raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.06.2020suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, conform Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020
Având în vedere protestul magistratilor din România, la care s-a raliat şi Judecătoria Craiova, prin Hotărârea Adunării Generale nr. 2 din data de 27.01.2020, prin care s-a stabilit ca formă concretă de protest intrarea în sedintele de judecată şi amânarea cauzelor.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020pt a se emite adresă către expert în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 29.11.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 04.10.2019